Violență extremă în episodul 8 al serialului Locul de unde răsare soarele

Episodul 8 din Güneşin Doğduğu Yer – Locul de unde răsare soarele mi-a lăsat un gust extrem de amar și o revoltă autentică. Deși în spațiul public turcesc și în media a existat un scandal imens legat de violența împotriva femeilor și abuzurile normalizate pe ecran, am remarcat cu stupoare că scenariștii nu doar că ignoră complet aceste critici, dar recidivează obsesiv pe parcursul întregului episod. Violența nu este o excepție aici, ci motorul principal al fiecărei interacțiuni cheie.

Totul începe cu gestul incalificabil al lui Kenan, care o răpește pe Leyla în plină zi, forțând-o să urce în mașină și sechestrând-o într-o cabană izolată sub pretextul că vrea doar „să vorbească”. Mi s-a părut de o ipocrizie cruntă modul în care Kenan încearcă să mascheze o agresiune penală și o teroare psihologică în gesturi romantice de doi bani, aducându-i aminte de sobă și de vremurile din Berlin.

Apoi, am rămas consternată de scena dintre Zeki și Celadet pe marginea prăpastiei. Să vezi un slujitor crescut în casă trăgând-o pe Celadet de gât, smucind-o, punându-i pistolul la cap și amenințând-o deschis că îi zboară creierii sau că o aruncă în râpă dacă îndrăznește să-l alunge, este o altă mostră grea de agresiune fizică și psihologică. Celadet a semănat teroare în jurul ei, însă simplul fapt că personajul masculin recurge imediat la amenințarea cu moartea împotriva unei femei în vârstă pentru a-și păstra privilegiile arată cât de normalizată a devenit forța brută în această lume.

În ceea ce o privește pe Leyla, atitudinea ei m-a scos pur și simplu din sărite. Am asistat la cel mai obositor și toxic clișeu din serialele turcești. La cabană, Leyla părea fermă, demnă, îi spunea clar lui Kenan că nu-l va ierta niciodată pentru că a lăsat-o să fie aruncată în grajd și pentru că a crezut calomniile mamei sale. Însă imediat ce Kenan este rănit accidental în confruntarea cu cuțitul, toată demnitatea ei se evaporă instantaneu. În loc să sune la salvare și să păstreze distanța față de agresorul ei, o vedem plângând în hohote, strigând disperată: „iubirea mea, nu mă părăsi, nu muri, rămâi cu mine!”. Mi s-a părut o involuție revoltătoare de personaj. Mi-ar fi plăcut ca Leyla să demonstreze coloană vertebrală până la capăt, nu să cadă din nou în capcana sindromului Stockholm, validând comportamentul abuziv al unui bărbat însurat, a cărui soție se presupune că este și însărcinată.

Un episod mult mai interesant decât acesta este episodul 9 al serialului turcesc Sevdan bir ateș – Focul dragostei, depsre care găsiți amănunte aici:

Pe de altă parte, gestul lui Ceyhun de a lua întreaga vină asupra lui mi s-a părut inițial incredibil de emoționant. Să-ți asumi riscul de a merge la închisoare doar pentru ca femeia pe care o iubești să nu fie deportată și să nu-și piardă copilul denotă un sacrificiu uriaș. Totuși, după ce am analizat mai atent scena și discuția lui cu Korhun, am început să mă întreb ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei măști de cavaler. Ceyhun recunoaște deschis că dacă altcineva ar lua vina, el ar cădea prost în ochii Leylei, calculând astfel impactul moral al sacrificiului său. Este oare un act pur de iubire sau o mișcare calculată, obsesivă, menită să o îndatoreze pe Leyla pe viață și să o oblige moral să-i accepte inelul de logodnă? Mi se pare un personaj enigmatic și periculos prin subtilitatea lui; spre deosebire de violența deschisă a lui Kenan, Ceyhun joacă o carte psihologică greu de descifrat.

Jocul de culise dintre Celadet și Devran mi s-a părut de o murdărie absolut revoltătoare. Când Devran a îndrăznit, fie și pentru o secundă, să pună sub semnul întrebării vinovăția Leylei și să aducă în discuție înscenările din trecut, Celadet a recurs instantaneu la arma ei preferată: șantajul josnic. Modul în care a aruncat pe masă aluzia la testele ADN și la copiii din afara căsătoriei pentru a o reduce pe Devran la tăcere este la fel de toxic și de mizerabil ca orice palmă dată fizic. Într-o secundă, cele două „mari doamne” ale Çukurovei au trecut de la măști de aristocrație la o complicitate otrăvită, Celadet amintindu-i că cine locuiește într-o casă de sticlă nu aruncă cu pietre. Nu există niciun strop de demnitate în această alianță, ci doar frică, șantaj reciproc și o cruzime calculată prin care două mame complotează să strivească o femeie fără apărare.

Iar dacă vorbim despre violența lui Kenan față de Suzi, aici mi se pare că s-a atins apogeul incalificabil al acestui episod, o scenă asupra căreia țin neapărat să insist pentru că m-a revoltat cel mai mult. După ce că a răpit-o pe Leyla, Kenan fuge din spital, după o operație majoră – un alt clișeu al serialelor turcești, în care pacienții se vindecă în câteva ore – doar pentru a o vâna pe Suzi. Felul în care o înhață, o bagă cu forța în mașină și o duce pe calea ferată întrece orice limită a suportabilității. Faptul că ajunge să-i pună pistolul la tâmplă unei femei – oricâte rele ar fi făcut ea – zbierând la ea și forțând-o să vorbească, m-a cutremurat.

Un interviu interesant cu actrița principală din Susuz Yaz:

Mi s-a părut degradant să văd un personaj prezentat până nu demult drept marele erou romantic coborând la statutul unui interlop fără scrupule. Kenan nu caută dreptatea cu mintea limpede; el este un tiran orbit de frustrare care simte că pierde controlul și recurge la tortură psihică și amenințare cu arma pentru a smulge mărturisiri. Faptul că îi pune țeava pistolului pe frunte unei femei neînarmate și lipsite de apărare anulează definitiv orice urmă de compasiune pe care aș fi putut s-o am pentru el. Este de-a dreptul oribil modul în care scenariștii încearcă să ambaleze această teroare pură într-o falsă căutare a adevărului sau a iubirii.

Punctul culminant al mizeriei morale din acest episod îl reprezintă manipularea pusă la cale de Devran. Faptul că ea merge în cartierul de barăci și o instigă pe Asiye, spunându-i textual de ce nu i-a dat Leylei două bâte în cap în loc să-i spargă doar geamul, este strigător la cer. Practic, Devran a comandat linșajul Leylei. Iar atitudinea femeilor din cartier, conduse de Asiye, care s-au adunat ca o haită sălbatică să distrugă coliba unei mame singure și să o bată cu cruzime, m-a dezgustat profund. În loc de solidaritate feminină împotriva opresiunii patriarhale, am văzut femei care se transformă în uneltele urii de clasă, bătând o altă femeie cu pietre și pumni sub pretextul ipocrit al „onorabilității cartierului”.

Adunând toate aceste momente la un loc — sechestrarea Leylei, pistolul pus de Kenan la capul lui Suzi, linșajul comandat de Devran și executat cu pietre și pumni de femeile din cartier, plus amenințarea cu moartea a lui Zeki asupra lui Celadet —, avem tabloul unui episod toxic până la măduvă. Este strigător la cer cum, într-un context în care se cerea responsabilitate publică și eliminarea abuzurilor de pe micile ecrane, acest serial alege să defileze nestingherit cu arme îndreptate spre femei, șantaj și violență domestică pe post de divertisment.

În concluzie, episodul mi s-a părut o demonstrație tristă de regres narativ. În loc să evolueze spre maturitate și dreptate, povestea se afundă în agresiuni fizice, bătăi repetate și glorificarea unui atașament toxic, demonstrând că producția preferă senzaționalismul ieftin și violența repetată în detrimentul unei drame psihologice coerente.

Distribuiți acest articol pe….

Alte articole interesante

Comments

2 responses to “Violență extremă în episodul 8 al serialului Locul de unde răsare soarele”

  1.  Avatar
    Anonymous

    Așa este, prea multă violență și se pare că nu s-au învățat minte după scandalul de anul trecut

    1. Dana Avatar

      Toată lumea știe că violența va fi prezentă mereu – mai mult sau mai puțin – în serialele turcești. De data asta da, cam prea mult…

Lasă o părere

ℹ️ Notă: Doar primul comentariu trimis necesită aprobare. După ce este aprobat, următoarele tale comentarii vor apărea direct, fără moderare.