Ozan Akbaba – de la tipul periculos la poștașul romantic

Așază-te confortabil, toarnă-ți o cafea proaspătă și hai să stăm de vorbă despre una dintre cele mai neașteptate metamorfoze din cinematografia turcă recentă. Dacă și tu ai rămas cu imaginea lui Ozan Akbaba împușcând din mers, conducând mașini blindate cu priviri tăioase de mafiot loial sau rezolvând crize cu sprânceana încruntată în producții pline de adrenalină, pregătește-te pentru un șoc cultural în toată regula.

Regizorul Yüksel Aksu – omul care știe să scoată seva dulce-amăruie a Egeei mai bine decât oricine altcineva – l-a luat pe Ozan, l-a dezbrăcat de hainele de băiat periculos, i-a pus o șapcă de poștaș pe cap, o traistă plină de scrisori pe umăr și l-a trimis cu o bicicletă scârțâindă pe ulițele prăfuite ale anilor ’50-’60 în comedia romantică de epocă Bak Postacı Geliyor (Uite, vine poștașul).

Recunosc, când am auzit prima dată de proiect, primul meu gând a fost pură ironie: oare Ozan Akbaba va împărți plicurile cu amenințări discrete sau va scoate vreun revolver dintre telegrame? Din fericire pentru noi și pentru cinematografia caldă, răspunsul este un categoric nu.

Povestea ne aruncă în inima regiunii Muğla, într-o perioadă în care oamenii nu aveau notificări pe telefon, WhatsApp sau e-mailuri reci. Comunicarea se făcea pe hârtie parfumată, iar cel mai important om dintr-un sat sau orășel era cel care aducea veștile. Acel om este Osman (interpretat de Ozan Akbaba), poștașul așezării. Și, cum nu există poveste la Marea Egee fără o dramă sentimentală pe măsură, Osman este îndrăgostit până peste cap de frumoasa Gülizar, rol jucat de Deniz Barut.

Problema lui Osman? Dragostea lui este considerată imposibilă. Gülizar provine dintr-o familie care privește cu sprânceana ridicată spre un biet funcționar poștal a cărui singură avere constă în picioarele zdravene cu care pedalează de dimineața până seara. Aici intervine farmecul regizoral al lui Yüksel Aksu, un maestru al atmosferei rurale autentice, care a adus pe ecran o poveste inspirată chiar din amintirile propriei familii (personajul poștașului fiind un omagiu adus tatălui său). Atmosfera este completată minunat de o distribuție solidă: Müfit Kayacan, un veteran genial care aduce mereu acea savoare aspră dar comică de bătrân încăpățânat al locului, alături de nume grele precum Mustafa Avkıran, Fikret Kuşkan, Ahmet Mekin și Fırat Çelik.

Un alt film turcesc interesant este și

Ceea ce m-a cucerit iremediabil la acest film nu este neapărat noutatea intrigii – pentru că, să fim sinceri, fata bogată și băiatul modest reprezintă o rețetă veche de când lumea –, ci felul în care respiră povestea. În loc de platouri reci din Istanbul și vile de sticlă cu piscină unde toată lumea complotează la un pahar de whisky, decorul este plin de livezi de măslini, cafenele de sat cu mese șubrede de lemn, târguieli zgomotoase și bătrâni care știu tot ce mișcă înainte ca poștașul să apuce măcar să deschidă geanta.

Ozan Akbaba face un rol de o candoare dezarmantă. Are o privire naivă, un zâmbet timid și o stângăcie atât de dulce încât te întrebi unde s-a ascuns talentul lui pentru comedie caldă în toți acești ani de roluri dure. Felul în care Osman livrează o telegramă – trăind el însuși emoția veștii alături de destinatar – arată cât de strânsă era comunitatea de altădată. Scrisorile nu erau doar hârtii, ci speranțe, dureri, logodne și despărțiri, iar poștașul devenea un soi de psiholog ambulant, mesager al destinului și uneori complice la iubiri ascunse.

Chimia dintre Ozan și Deniz Barut funcționează impecabil tocmai prin reținere. Nu există excese melodramatice stridente, ci priviri fugare pe uliță, un salut timid peste gard și o tensiune dulce care te face să ții cu ei încă din primul sfert de oră. Iar umorul nu este deloc forțat. Nu avem gaguri ieftine sau glume de mahala, ci haz de necaz autentic turcesc, generat de bârfele din bazar, de intervențiile nepoftite ale rudelor și de planurile nebunești pe care Osman le pune la cale pentru a se apropia de aleasa inimii lui.

Ce film apare din ianuarie pe Netflix

Imaginea semnată de Gökhan Tiryaki scaldă fiecare cadru într-o lumină caldă, aurie, care îți dă instant senzația de dor și nostalgie. Te trezești că îți dorești să fi trăit în vremurile acelea simple, unde o scrisoare așteptată o lună întreagă valora mai mult decât o mie de mesaje trimise instant.

Dacă ai chef de un film care să-ți lase un zâmbet larg pe buze, să-ți încălzească sufletul și să-ți arate un Ozan Akbaba complet reinventat, fericit și vulnerabil pe o bicicletă veche, Bak Postacı Geliyor merită din plin timpul tău. Este o gură de aer curat, o poveste cinstită despre o iubire simplă, care demonstrează că uneori, cele mai bune vești nu vin pe ecranul unui telefon, ci într-un plic sigilat cu ceară și adus cu sufletul la gură.

Distribuiți acest articol pe….

Alte articole interesante

Comments

Lasă o părere

ℹ️ Notă: Doar primul comentariu trimis necesită aprobare. După ce este aprobat, următoarele tale comentarii vor apărea direct, fără moderare.